Echipele de intervenție ale Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani au reușit să redea circulației majoritatea drumurilor județene afectate de episodul de ninsoare și viscol puternic și se intervine acolo unde se mai înregistrează probleme, se arată într-o informare transmisă, sâmbătă dimineață, de Consiliul Județean.
În cursul nopții au fost deblocate următoarele sectoare de drum:
- DJ291B: Șendriceni – Lozna – Dersca – Mihăileni
- DJ294: sectoarele Gulioaia – Strahotin și Mihălășeni – DN24C
- DJ294D: Murguța – Dobârceni.
Circulația este închisă pe cinci sectoare de drum județean, pentru care s-au deschis rute alternative.
Pe DJ207N, Cristești – DN28B se intervine pentru degajarea căii de rulare, iar imediat ce acest sector este degajat utilajul se mută pe sectorul DJ282H, Rediu (Răuseni) – limită de județ.
De asemenea, se lucrează pe DJ291D, Loturi Enescu – Suharău – Bajura, pe DJ291K; Lozna – Călinești – Talpa și pe DJ 293 Mileanca – Puțureni.
De asemenea, pe sectoarele pe care se circulă pe un singur fir se acționează pentru lărgirea căii de rulare.