Arhiepiscopia Iașilor va organiza, sâmbătă, pelerinaje cu ocazia praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, transmite printr-un comunicat Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Acestea vor avea loc în orașele Dorohoi, Săveni și Darabani din județul Botoșani
La Dorohoi, sâmbătă, 8 aprilie, începând cu ora 13.00, la Biserica „Sfântul Dumitru” și „Sfânta Cuvioasa Parascheva” va fi oficiată slujba Vecerniei. Apoi, se va pleca în pelerinaj pe Bld. Victoriei, pe aleea pietonală, prin fața Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”, și oprire la bisericuța de lemn „Nașterea Maicii Domnului” – Vârgolici, unde va fi oficiat Acatistul Intrării Domnului în Ierusalim;
La Săveni, sâmbătă, 8 aprilie, începând cu ora 13.00, se va porni în procesiune de la Biserica „Sfântul Nicolae”, spre primărie, Str. Independenței, până la Biserica „Sfântul Gheorghe”, unde va fi săvârșită slujba Acatistului Intrării Domnului în Ierusalim;
La Darabani, sâmbătă, 8 aprilie, începând cu ora 16.00, locul de întâlnire al participanților va fi Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Darabani. De aici, alaiul preoților și credincioșilor va merge în procesiune pe DN 29A, la Troița Eroilor de lângă Primăria Darabani, pelerinajul va continua apoi pe DN 29A până la Biserica „Sfântul Nicolae” din Darabani, unde se va oficia slujba Vecerniei praznicului Intrarea Domnului în Ierusalim.