O femeie din județul Botoșani a fost nevoită să nască acasă din cauza vremii și a drumurilor impracticabile. Personalul medical din dispeceratul I.S.U. – S.A.J. a asistat, prin apel video, nașterea unei fetițe de aproximativ 2,8 kg. Mama, o femeie de 41 de ani, din Crasnaleuca, aflată la a patra naștere, a cerut ajutor prin apel 112.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, ambulanța SAJ nu a putut să ajungă la caz. Prin intermediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Coțușca s-a luat legătura cu două femei, care au mai asistat la nașteri.
Una dintre ele a urmat toate indicațiile date de către personalul medical din dispecerat și a ajutat-o pe mamă să născă. Mama și nou-născutul sunt în stare bună. Asistentul medical din comuna alăturată care s-a oferit să o monitorizeze mama și copilul, până la sosirea unui echipaj SAJ, nu a reușit să ajungă la caz, deoarece a rămas înzăpezită.