O femeie, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Gulioaia, care avea nevoie de dializă, a ajuns la UPU – SMURD a Spitalului Județean Mavromati Botoșani, cu ajutorul pompierilor, după o intervenție care a durat mai bine de zece ore. Pentru a duce la bun sfârșit misiunea, pompierii au înfruntat nămeți de peste doi metri, viscol puternic și vizibilitate redusă la zero.
Cu toate acestea, echipajul al ISU Botoșani trimis la caz a ajuns la Gulioaia cu o șenilată și a preluat femeia.
În condiții normale, acest drum este parcurs în maxim 20 de minute. Alte patru persoane aflate în autoturisme ramase înzăpezite în zona pădurii Rediu au fost scoase din mașini de același echipaj și transportate în municipiul Botoşani.