Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere nerecunoscut în România.
În data de 04 aprilie, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din țară, un cetățean R. Moldova în vârstă de 22 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Cehia, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.
Tânărul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autorităţile din regiunea Transnistria, având imprimate datele și fotografia sa, document ce nu este recunoscut de statul român.
”Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu cunoştea că documentul nu este recunoscut de statul român, iar în Republica Moldova poate circula fără probleme cu acest permis. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun”, a precizat Minodora Răcnea.