Alte două drumuri județene din Botoșani au fost închise circulației, miercuri. Este vorba de DJ 296 Roșiori – Costești și DJ 208 H Copălău – Cerbu – Dracsani.
Potrivit informațiilor primite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, a fost redată circulația pe DJ 208 H Baisa – Brehuiesti.
Meteorologii au prelungit „Codul Portocaliu” pentru județul Botoșani, până mâine, la ora 14.00. Potrivit acestora, va ninge consistent și se va depune un nou strat de zăpadă. Vântul va sufla cu viteze de 55 – 75 km/h, viscolind zăpada.
Având în vedere faptul că pe majoritatea drumurilor județene și naționale din Botoșani se circulă în condiții de iarnă, vă recomandăm să nu porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică. Dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.
Pentru drumuri județene – 0231/ 510 792
Pentru drumuri naționale – 0746296241