Botoșăneanca Adelina Ungureanu, jucătoarea reprezentativei României, e la un pas să se salveze cu Pinerolo, în Italia, de la retrogradare. Românca e pe locul 11 în topul celor mai bune realizatoare în campionatul italian. Adelina Ungureanu, extrema formației italiene Wash4green Pinerolo, a avut parte de o perioadă extrem de intensă la echipa sa în ultima perioadă. Românca e jucătoare de bază a formației din orășelul aflat lângă Torino.
Pinerolo a câștigat ultimele trei etape în Liga Italiană de Volei, una dintre cele mai puternice campionate din lume, și e acum în proporție de 99 la sută salvată de la retrogradare. ”Avem o echipă foarte bună, dar în turul campionatului nu am avut rezultatele așteptate. Acum, în retur, evoluțiile au fost mult mai bune și au apărut și victoriile”, spune Adelina.
Pinerolo a câștigat în ultimele etape, 3-0 cu Bergamo, 3-2 cu Macerata și 3-1 în deplasare cu Busto Arsizio. ”Cu o etapă înainte de final, putem vorbi de salvarea de la retrogradare, în mare măsură. Mai sunt ceva emoții pentru că dacă noi pierdem fără să luăm punct cu Chieri, iar Perugia, echipa din spatele nostru, câștigă 3-0 sau 3-1 cu Conegliano, prima clasată, atunci tot noi retrogradăm. Dar e foarte greu de crezut că pot câștiga cu Conegliano”, a explicat Adelina Ungureanu. În 25 de etape, Conegliano a pierdut un singur meci!
La partida cu Macerata, Adelina a fost desemnată MVP-ul partidei.
”A fost superb. Tatăl meu a fost la meci. Părinții mei mă susțin în tot ceea ce fac. M-am simțit de parcă eram la începutul carierei, când veneau la fiecare meci și mă încurajau la fiecare minge. E o emoție specială, greu de descris”, povestește Adelina. Ea este pe locul 11 în topul realizatoarelor din Italia, având 338 de puncte în cele 25 de partide.
Vrea să rămână în Italia
Adelina termină contractul cu Pinerolo, dar nu vrea să vorbească de viitor decât la finalul sezonului.
”Am o idee ce voi face, dar momentam mă focusez pe finalul campionatului. Ideea e că vreau să mai joc în Italia, m-am obișnuit aici, sunt familiarizată cu voleiului italian”, spune românca.
Adelina s-a obișnuit și cu viața din Piemonte, poate cea mai frumoasă zonă a Italiei.
”Avem și munte, avem și mare. Oamenii sunt drăguți, nu are cum să nu îți placă”.
Italia va organiza Euro 2024, acolo unde România este calificată, iar acest lucru se simte și la Pinerolo. ”La antrenamentele trecute, dar și la meciuri, a venit la noi Davide Mazzanti, antrenorul Italiei. Sigur că a venit să vadă jucătoarele italience. Mai discută și noi în vestiar, că doar meciul de deschidere al Europeanului va fi Italia-România”, adaugă Adelina.
E nerăbdătoare să vină să joace din nou pentru România.
”Mereu m-am simțit bine la echipa națională. Avem o formație tânără, cu fete din generația mea. Abia aștept să ne reunim și să jucăm la Golden League, la Europene. Și antrenorul e un factor decisiv. Eu mă înțeleg foarte bine cu Guillermo (n.r. Naranjo Hernandez). Mă bucur pentru el că se duce la Galatasaray, ajunge în voleiul mare”.
Ține pumnii celor de la Blaj
Adelina a vorbit și despre finala CEV Cup, dintre Volei Alba Blaj și Savino Del Bene Scandicci. ”Mai întâi le felicit pe fetele de la Blaj că au ajuns aici. Și pe ele, dar și pe cele de la Lugoj. E extraordinar ce au reușit și ele! Mă bucur că Blaj joacă o nouă finală de cupă europeană. Scandicci e una dintre cele mai bune echipe din Italia. Adevărul este că italiencele sunt favorite, dar e sport și nu se știe niciodată”, spune Adelina Ungureanu.