România este stăpânită de un val de aer polar, iar ploile și vântul puternic sunt două dintre fenomenele predominante în majoritatea regiunilor țării. Meteorologii au emis și o serie de coduri galbene și portocalii, care vor dura cel puțin până la 5 aprilie 2023.
Vremea s-a schimbat dramatic în România şi pare că în loc să ne îndreptăm spre vară avem parte de o iarnă târzie. În ultimele zile s-au înregistrat ploi însemnate, scăderi de temperaturi în termometre și vânt puternic, după ce un val de aer polar a pus stăpânire pe ţara noastră.
ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni și, potrivit informațiilor specialiștilor, condițiile meteorologice nefavorabile vor persista și în perioada sfintelor sărbători pascale. De Florii, gradele din termometre se vor menține scăzute și vor fi înregistrate minime între 0 și 8 grade Celsius. Maximele vor fi între 11 și 18 grade Celsius. De Paște, meteorologii anunță că vremea se va menține la fel de rece și, tot în aceeași perioadă, vor avea loc ploi însemnate cantitativ în mai multe regiuni ale țării. Cu alte cuvinte, valul de aer polar care a pus stăpânire pe România nu va pleca nici la jumătatea lunii aprilie 2023.
Astfel, în perioada 10 aprilie – 17 aprilie 2023, ANM anunță că temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, iar cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile extracarpatice, dar și deficitare în cele vestice, nord-vestice și centrale. Astfel, spre sfârșitul acestei săptămâni tendința e de o ușoară încălzire în toate regiunile, iar săptămâna viitoare estimarea e că ne vom situa fie undeva în jurul normelor fie ușor sub acestea, potrivit RomaniaTV