Atunci când îți dorești ceva cu adevărat și muncești pentru visul tău, este aproape imposibil să nu reușești. Aceasta este și povestea succesului polițistului botoșănean Petru Ciobanu, care de la tânăr agent de poliție, absolvent al Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră “Avram Iancu”, Oradea a ajuns inspector principal de poliție, iar acum comandant de sector în misiuni internaționale sub egida Organizației Națiunilor Unite. Drumul a fost lung, urcat în drepte, dar reușita a meritat toate eforturile depuse.
Petru Ciobanu este originar din partea de nord-est a României, din Botoșani. I-a plăcut uniforma de poliție de mic copil, iar după absolvirea liceului în 2004, a susținut examenul de admitere la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră “Avram Iancu”, Oradea. La finalizarea studiilor a fost repartizat în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara – Sectorul Poliției de Frontieră Jimbolia, în cadrul Compartimentului Ture Serviciu, unde a învățat cu adevărat să fie polițist de frontieră, scrie evz.ro. Dorința de perfecționare, dar și seriozitatea cu care își făcea datoria, au făcut ca pe parcursul acestor ani să lucreze atât la frontiera verde, cât și în punctul de trecere al frontierei.
Dar evoluția sa profesională nu se oprește aici, în anul 2016, în urma unui examen complex a fost admis în rezerva națională FRONTEX. În cursul aceluiași an, fiind selectat pentru a participa la o misiune internațională sub egida Frontex, the European Border and Coast Guard Agency, în Bulgaria. Și cum toate lucrurile se întâmplă cu un motiv și anume împlinirea profesională, a hotărât că cel mai bine este să își întrerupă misiunea pentru a putea participa la examenul organizat de către Poliția de Frontieră pentru a trece în corpul ofițerilor.
Conform Poliției de Fontieră Române, participarea la acest examen a fost un succes, iar în anul 2017 a fost trecut în corpul ofițerilor, la compartimentul ture serviciu ca și coordonator tură. Iar în februarie 2020 a fost împuternicit șef al Punctului Poliției de Frontieră Naidăș, iar o dată cu declanșarea pandemiei de COVID-19 a fost detașat în Punctul Poliție de Frontieră Cenad. Peste tot pe unde lucrat a lăsat amprenta profesionalismului și a lucrului temeinic făcut.
Experiența, seriozitatea, dar și buna pregătire profesională de care a dat dovadă de-a lungul anilor au făcut să fie selectat și să participle ca expert national detașat în numeroase misiuni FRONTEX în Grecia și Bulgaria.
În urma testării organizate de către o echipă de evaluatori din cadrul Organizației Națiunilor Unite, a fost selectat pentru a participa la o misiune internațională sub egida Organizației Națiunilor Unite, în Republica Centrafricană. Din decembrie 2021 și până în prezent activează în cadrul acestei misiuni. Trebuie să menționăm faptul că la doar patru luni a preluat funcția de comandant adjunct de sector, iar din ianuarie 2023 a fost numit comandant de sector.
Nu e o misiune ușoară. Petru are în subordine patru posturi UNPOL, cu un efectiv total de 77 IPO (polițisti internaționali), două FPU (unități de poliție constituite), fiecare FPU are 180 polițiști, precum și două detașamente din cadrul unor FPU, fiecare de câte 50 polițiști. Pentru că îi place ceea ce face, pentru că vrea să se implice cât mai mult și să arate ceea ce pot face polițiștii de frontieră, pe parcusul misiunii a dezvoltat un proiect de construire și echipare a unei unități de Jandarmerie.