Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) îi vor după gratii pe funcționarii de la Garda de Mediu și de la Agenția de Protecția Mediului (APM) Botoșani. Ei sunt nemulțumiți de decizia judecătorilor de la Tribunalul Suceava prin care cei doi comisari ai Gărzii de Mediu și funcționarul de la APM, care au fost reținuți miercuri, au fost plasați în arest la domiciliu și, respectiv, sub control judiciar.
Astfel, procurorii anticorupție din Suceava au contestat decizia Tribunalului Suceava, cerând emiterea de mandate de arestare preventivă pe numele celor trei. Instanța superioară, respectiv Curtea de Apel Suceava, urmează să se pronunțe cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare în acest dosar.
Tribunalul Suceava a dispus, joi după-amiază, arestarea la domiciliu a celor doi comisari de mediu, Ovidiu Rotaru și Liliana Popovici, pentru săvârșirea, în forma autoratului, a complicității și a instigării, a unor infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, luare de mită, precum și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În cazul lui Florin Radeș, care este consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, Tribunalul Suceava a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În acest dosar a fost dispusă măsura controlului judiciar față de 14 persoane, dintre care trei comisari de mediu în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, respectiv Silvia Lucia Ureche, Gabriel Stoica și Cristian Nicolae Ciobanu, dar și 11 persoane fizice, oameni de afaceri din Botoșani, în sarcina cărora a fost reținută comiterea, în forma autoratului, a complicității și a instigării, a unor infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite sau dare de mită.
Ilegalitățile comise de funcționarii publici
Potrivit procurorilor DNA, în perioada aprilie – octombrie 2022, funcționarii publici din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și ai Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani și-ar fi îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu, prin încălcarea dispozițiilor din legi primare, în contextul activităților de inspecție și control desfășurate în domeniul protecției mediului la diverși agenți economici și unități administrativ – teritoriale (comisari de mediu) ori în contextul activității de emitere/revizuire/acordare viza anuală cât și de urmărire a îndeplinirii cerințelor legislației de mediu din actele de reglementare (consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului).
Concret, aceștia ar fi omis să ateste în documentația de control întocmită, cu ocazia controalelor efectuate, toate faptele de încălcare a legislației de mediu ori ar fi atestat aspecte necorespunzătoare adevărului cu privire la neconformități/încălcări ale legislației de mediu identificate, pentru care nu ar fi aplicat sancțiunile legale.
Funcționarii respectivi nu ar fi aplicat sancțiunile corespunzătoare în cazul unor incendii de vegetație despre care cunoșteau că ar fi fost provocate intenționat, în aceeași manieră procedând și în cazul unor depozitări nelegale de deșeuri din construcții și demolări.
În același context, o parte dintre funcționarii cercetați în prezenta cauză ar fi permis accesul la informații ce nu sunt destinate publicității unor agenți economici pe care i-ar fi anunțat cu privire la sesizările/controalele care îi vizau ori alte controale tematice/inopinate care urmau să se desfășoare.
Pentru “serviciile” de mai sus, inculpații ar fi pretins de la persoanele favorizate sume de bani cuprinse între 300 – 2.000 lei precum și alte foloase necuvenite.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.