Ligia Deca, ministrul Educaţiei, a făcut un anunţ important despre noile forme de Evaluare Națională și admitere la liceu și de Bacalaureat. Ministrul Educaţiei, a anunțat miercuri că examenele naționale vor fi organizate în noul format cel mai devreme în 2027. Anunțul a fost făcut după ce Guvernul a aprobat proiectul privind Legea Educației.
Prevederile vor intra în vigoare peste patru ani, dar termenul poate fi prelungit cu an sau chiar doi ani.
„Noile forme de Evaluare Națională și admitere la liceu și de Bacalaureat nu vor intra în vigoare începând cu anul școlar următor adoptării legii. Vor intra în vigoare, fie cel mai devreme în 2027 pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat dacă aprobăm legea în Parlament până la finalul acestui an școlar, fie vorbim despre 2028 sau chiar 2029. Nu este o chestiune care se întâmplă de azi pe mâine, asigurăm predictibilitate în sistem”, a explicat ministrul Deca, potrivit Mediafax.
Printre altele, noile legi ale Educatiei prevăd organizarea Evaluării Nationale pentru toti copiii de clasa a opta. De asemenea, liceele care au concurență ridicată la anumite specializari, pot organiza examene proprii de admitere.
Noul Bacalaureat va avea mai multe probe decât în prezent, iar elevii de la profilul tehnologic vor avea un examen propriu. Articolele de lege mai pot fi modificate în Parlament, informeaza Antena 3 CNN