O femeie de 54 de ani, din localitatea Flămânzi, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins casa. S-a întâmplat în această noapte. Un trecător a observat flăcările și a sunat după ajutor.
La fața locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani. Pompierii au constat că ardea întreaga locuinţă, tavanul și acoperișul fiind prăbușite în interior, dar și o parte din acoperișul unei alte clădiri din gospodărie.
”Întrucât existau informații că proprietara nu a reușit să iasă din casă, pompierii au acționat, concomitent cu acțiunea de stingere, pentru cautarea acesteia. Din nefericire, femeia a fost fost găsită decedată, în interiorul casei.Cel mai probabil, incendiul a fost generat de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Botoșani