Șacalii fac ravagii pe teritoriul României. Aceștia au ajuns până și în nordul extrem unde s-au împânzit prin toate pădurile. Vânătorii spun că sunt un real pericol pentru faună, dar și pentru gospodăriile oamenilor.
Șacalul este un carnivor din familia Canidae, adică un animal asemănător cu lupul dar de talie mai mică, cu coadă scurtă și bot ascuțit. Această specie s-a răspândit în mod îngrijorător pe teritoriul României. Este vorba despre ramura asiatică a șacalului, originar din India dar care a migrat prin sudul Europei și în România.
Deși inițial era stabilit în Delta Dunării, vânătorii din județul Botoșani spun că șacalul a ajuns să pună stăpânire pe toate pădurile din nordul extrem al României.
Inițial șacalul asiatic a ajuns în Lunca Prutului, acum aproximativ 10 ani. De atunci s-a înmulțit și s-a răspândit în tot județul.
„Avem probleme cu șacalul în ultima vreme care s-a extins peste tot. Dacă înainte îl găseam doar în Lunca Prutului, pe un fond sau două de vânătoare, din 2019 a început să fie prezent în tot județul”, spune Cosmin Humelnicu, președintele Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv Botoșani.
„A atacat și ucis oile la trei ciobani”
Șacalul este o specie periculoasă pentru faună și gospodării spun vânătorii. Aceștia mărturisesc că acest animal ucide din plăcere și face mari pagube.
„Este o specie invazivă, șacalul, spre deosebire de lup, ucide din plăcere. Nu vânează strict pentru hrană. Face pagube mari în rândul căpriorilor, cerbilor și inclusiv în rândul puietului de mistreț. Nu mai vorbim despre iepuri sau fazani”, adaugă Cosmin Humelnicu.
În plus, a atacat deja saivanele cu oi.
„Eu îl văd ca o problemă. Și la gospodării este un pericol. Din câte știu, prin zona Vorniceni-Știubieni a atacat și a ucis oile la trei ciobani”, spune președintele AJVPS Botoșani.
Sursa: adevarul
O nouă parcare va fi amenajată în municipiul Botoșani. Unde va fi construită și câte locuri va avea!