Un arbore, scos din rădăcini de vântul puternic, punea în pericol viața oamenilor care treceau pe strada Uzinei din municipiul Botoșani. În cădere, copacul ar fi putut avaria și mașinile parcate în zonă. Acesta a fost motivul pentru care, mai mulți locatari au chemat pompierii. Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, a intervenit cu o autospecială de stingere, dotată cu accesorii specifice pentru tăierea copacului și au înlăturat pericolul.
Același echipaj a acționat și la Școala Gimnazială nr. 11 din municipiul Botoșani, pentru îndepărtarea unui burlan care era desprins de vânt și putea să cadă oricând.
Până în prezent, la dispeceratul integrat ISU – SAJ Botoșani, au fost înregistrate patru apeluri pentru înlăturarea efectelor produse de vântul puternic. Trei intervenții au fost în municipiul Botoşani si una în localitatea Durnești, unde vântul puternic a rupt mai multe cabluri electrice. La caz a intervenit Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
Vă reamintim că până la ora 23:00, județul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică tip Cod Galben de intensificări locale și temporare ale vântului, cu viteze de 50-65 km/h și, izolat, peste 70- 75 km/h.