Românii care găzduiesc refugiați din Ucraina nu vor mai primi bani pentru cazare

Programul României pentru sprijinul refugiaţilor din Ucraina va fi modificat și prevede că ucrainenii care îşi vor găsi un loc de muncă şi îşi vor înscrie copiii la şcoli din România vor beneficia lunar, până la sfârșitul anului, de 2.000 de lei pe familie, bani care vor fi dați direct refugiaţilor, nu proprietarilor de locuințe care îi cazează. Acum, prin programul „50/20”, care se derulează din martie 2022, refugiații ucraineni beneficiază de 20 de lei pe zi pentru mâncare și de 50 de lei pe zi pentru cazare, banii de cazare ajungând direct la proprietarii locuințelor în care refugiații stau cu chirie, scrie hotnews.ro.

Conform autorităților, în februarie 2023 în România erau stabiliți peste 109.000 de refugiați ucraineni, din peste 3 milioane care au tranzitat țara noastră, de la declanșarea războiului, pentru a ajunge în alte state europene.

Mădălina Turza, coordonator al asistenţei umanitare, vine cu precizări „pentru că în spaţiul public circulă o serie de informaţii mai mult sau mai puţin exacte şi cu diferite conotaţii, legate de programul de cazare a refugiţilor din Ucraina.

„Să nu transformăm o problemă umanitară în subiect de can-can”

Ea spune că România a fost şi este ţara cu „cel mai amplu program coordonat de asistenţă şi sprijin umanitar integrat din Europa”, care a presupus un efort financiar de peste 600 milioane euro de la bugetul de stat şi de partenerii internaţionali.

  • „Nu este puţin lucru efortul pe care România îl face pentru că este de datoria noastră să fim solidari cu oamenii alungaţi de acest război ilegal şi profund imoral.
  • Pe cale de consecinţă, cred că trebuie să fim realişti şi oneşti şi să nu transformăm o problemă umanitară în subiect de can-can. Integrarea presupune un efort din două părţi: al statului gazdă şi al persoanelor beneficiare de protecţie.
  • Pentru că ne dorim ca refugiaţii ucraineni să fie independenţi la noi în ţară, copiii să meargă la şcoală şi să se poată întoarce în condiţii de demnitate la ei acasă când va veni momentul”, a scris Mădălina Turza pe Facebook.

Românii care găzduiesc refugiați din Ucraina nu vor mai primi bani din partea statului

Potrivit acesteia, programul 50/20 a fost regândit „într-un mecanism de integrare pe termen mediu şi lung”, în funcţie de evoluţia conflictului din Ucraina.

Care sunt modificările:

  • Refugiaţii care vor face demersurile minime de integrare – angajarea refugiaţilor în câmpul muncii, cu înscrierea copiilor într-o formă de educaţie şi cu dobândirea unui statut legal în România – protecţia temporară – vor putea beneficia de un sprijin de 2000 lei/familie pentru acoperirea cheltuielilor de cazare până la finele anului 2023.
  • De sumele de bani pentru cazare vor beneficia direct refugiaţii, nu proprietarii locuințelor care îi găzduiesc, așa cum este acum.
  • Pentru evitarea unor abuzuri şi a deturnării de fonduri, aşa cum s-a întâmplat în multe situații, va fi creat un Registru unic digital de înscriere a refugiaţilor din Ucraina.
  • Persoanele vulnerabile/bătrânii peste 65 de ani şi studenţii înscrişi la unversitatile din România vor beneficia in continuare de vechile prevederi ale Programului 50/20.
  • În continuare, refugiaţii din Ucraina vor beneficia de servicii medicale gratuite, precum şi de servicii sociale sau educaţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *