FOTO! 1.394 corpuri de iluminat vechi, schimbate cu altele noi cu LED, pe mai multe străzi din municipiul Botoșani

Primăria Municipiului Botoșani continuă proiectul „Eficientizare energetică și gestionare inteligentă a energiei în infrastructura iluminatului public stradal și pietonal din municipiul Botoșani”, prin Administrația Fondului de Mediu (AFM), cu înlocuirea altor 1.394 corpuri de iluminat pe lângă cele 401 deja existente de anul trecut, valoarea investiției fiind de 5,1 milioane de lei.

Sistemul de iluminat public va fi eficientizat și modernizat, sursele de lumină de tip HID fiind înlocuite cu cele tip LED, echipate cu drivere electronice dimmabile și incluse într-un sistem de telegestiune. Construcția corpurilor și distribuția vor fi în așa fel încât se va elimina poluarea luminoasă, informează printr-un comunicat Primăria Botoșani.

Montajul noilor corpuri LED se face pe console metalice noi, pe următoarele străzi: Tudor Vladimirescu, Uzinei, Mihail Kogălniceanu, AS. Pușchin, Victoriei, Dragoș Vodă, Parcul Tineretului, Gării, Doboșari, Dimitrie Ralleț, M. Eminescu, Nicolae Grigorescu, Transilvaniei, Piața Revoluției, Teatrului, Pietonalul Unirii, Aleea Unirii, Aleea Maxim Gorki, str. Maxim Gorki, Octav Băncilă, Aleea Parcului, Vânătorilor, Vârnav, Aleea Prieteniei, Aleea Elie Radu, Aleea Scurtă, Aleea Nucului, Popăuți, Hatman Arbore, Aprodul Purice, Tomis, Vâlcele, Zimbrului, Alexandru Donici, Cap. Valter Mărăcineanu, Moara de Foc, Izvoarelor, Aleea Zimbrului, Aleea Parcul Tineretului, Aleea Carmen Sylva, Popa Șapcă, Ion Creangă, I. L. Caragiale, Grăniceri, Alexandru cel Bun, Iuliu Maniu, Vasile Lupu, Pod de Piatră, Maramureș, Armeană, Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Grigorescu, Războieni, Dimitrie Negreanu, Aleea Armeană, Pietonalul Transilvaniei, Piața 1 Decembrie, Peneș Curcanul, Elena Rareș, Călugăreni, 1 Decembrie 1918, Parcul M. Eminescu, str. Poștei.

„Pe lângă montarea celor peste 1.800 lămpi moderne, continuăm proiectul de eficientizare a sistemului de iluminat! De curând am primit o nouă finanțare pentru a II-a etapă în care, până la finalul anului în curs, vom înlocui alte 1.334 de corpuri de iluminat vechi de tip HID, suma totală pentru noul proiect fiind de 5,4 milioane de lei, din care 5 milioane de lei sunt alocate prin AFM” a declarat primarul Cosmin Andrei.

One thought on “FOTO! 1.394 corpuri de iluminat vechi, schimbate cu altele noi cu LED, pe mai multe străzi din municipiul Botoșani

  1. domnule PRIMAR scriu a 10 oara luminati trecerea de pietoni de la intrarea din parc la Piata mica, intre Farmacie si blocul de locuinte ! Este un pericol iminent, in multe randuri pietonii nu sunt vazuti de soferii din masini! Un sofer a oprit speriat de situatie era sa omoare un copil …..
    CHIAR VRETI VICTIME??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *