Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) îi trimite în judecată pe Doroftei Gheorghe-Claudiu, primar al comunei botoșănene Bălușeni, şi Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu, fost deputat, director al Complexului Sportiv National (CSN) „Sala Polivalentă” București.
Claudiu Doroftei este cercetat pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, iar Buhăianu pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale.
Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie 2020 – martie 2021, Doroftei Gheorghe-Claudiu, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi aprobat plata drepturilor salariale care i se cuveneau lui Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu (angajat la acea vreme în cadrul primăriei în funcția de administrator public) deși cunoștea faptul că acesta din urmă nu s-ar fi prezentat la serviciu decât ocazional și nu ar fi prestat activitățile la care era obligat prin contractul de management și prin fișa postului.
„Precizăm că, atât în perioada respectivă cât și în prezent, inculpatul Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu ocupa și funcția de director al CSN „Sala Polivalentă” București. În același context, cei doi inculpați ar fi semnat diverse documente (foile colective de prezență a angajaților instituției, condica de prezență deținută la nivelul instituției) prin care s-ar fi atestat, în mod nereal, prezența inculpatului Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu la locul de muncă, deținut în cadrul primăriei comunei Bălușeni, județul Botoșani. Demersurile de mai sus ar fi avut ca urmare obținerea de către inculpatul Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu a unor foloase patrimoniale necuvenite, constând în plata drepturilor salariale, în cuantum de 56.508 lei. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Primăria comunei Bălușeni a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză”, precizează DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.