Individul care a provocat scandalul la Uvertura Mall Botoșani a fost reținut de polițiști.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, acesta la data de 22 martie a.c., în timp ce se afla în incinta complexului comercial, din municipiul Botoșani ar fi provocat scandal și ar fi agresat o persoană, de 37 de ani, tulburând ordinea și liniște publică și provocând indignarea cetățenilor prezenți.
”La data de 22 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 41 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.