Un șofer a fost amendat după ce a fost tras pe dreapta de polițiști. Marți 21 martie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 291 C, în comuna Șendriceni, o autoutilitară care transporta material lemnos, condusă de un bărbat, de 35 de ani, din județul Suceava.
În urma controlului efectuat, s-a stabilit faptul că datele înscrise pe avizul de însoțire nu corespundeau cu realitatea faptică, întrucât bărbatul transporta peste 4 metri cubi de cherestea, iar pe avizul de însoțire era înscrisă cantitatea de 1,60 metri cubi.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, iar diferența de material lemnos care nu era trecută pe avizul de însoțire, a fost supusă confiscării, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani