Angajatorii din județul Botoșani care au cel puțin 10 salariați sunt obligați să demareze negocieri colective la nivelul unității. Anunțul vine din partea reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, care spun că aceștia sunt pasibili de amenzi, dacă nu duc la îndeplinire această prevedere legală.
”Aducem la cunoștința angajatorilor că, începând cu 22 decembrie 2022, a fost adoptată Legea Dialogului Social nr.367/2022, astfel Legea Dialogului Social nr.62/2011 a fost abrogată. Ca element de noutate, conform art.97 din prezenta lege a Dialogului Social nr.367/2022, negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați/lucrători, precum și la nivel de sector de negociere colectivă. Neîndeplinirea de către angajatori a obligațiilor prevăzute la art.97 alin.1 se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei”, precizează printr-un comunicat ITM Botoșani.