Un adolescent din județul Botoșani a ajuns bătaia de joc a unui bărbat de 37 de ani, într-o pădure. Bărbatul l-ar fi agresat sexual, apoi l-a amenințat cu moartea.
Totul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, în pădurea de la Rediu. Adolescentul ar fi fost abordat de individ pe un site pentru homosexuali. Cei doi ar fi stabilit pe site-ul respectiv să se întâlnească în municipiul Botoșani, ulterior însă, băiatul a fost dus de bărbat cu o mașină în pădure. Acolo, a devenit agresiv cu adolescentul de 17 ani și l-a violat. Când a scăpat, el a povestit totul polițiștilor.
„Avem înregistrat un dosar penal pentru infracțiunea de viol. A fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei și sunt continuate cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se vor impune”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.