Un călugăr de la Mănăstirea Arbore din Suceava este căutat de DIICOT într-un dosar de corupere a minorilor. Acesta trebuia să fie audiat în calitate de martor, dar nu a vrut să se prezinte.
Bărbatul s-ar fi sustras audierilor într-un dosar de cercetare penală sub acuzația de act sexual cu doi minori din Botoșani. Călugărul a fost trimis la Mănăstirea Arbore chiar de conducerea BOR, potrivit presei locale.
Minorii ar fi fost atrași de călugăr cu bani. Monahul a fost trimis la Arbore de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei cu sediul la Iași, cu binecuvântarea IPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, scrie b1tv.ro.
Călugărul nu ar fi stat la mănăstire decât 14 zile, apoi a dispărut după ce a aflat că este căutat, potrivit localnicilor.
Starețul Mănăstirii Arbore susține că acuzațiile aduse călugărilor sunt nefondate, lucru pe care l-a amintit după Sfântul Maslu, chiar în fața credincioșilor.
Un echipaj format din doi polițiști și doi jandarmi au fost la Arbore pentru a-l ridica pe călugăr, însă acesta a dispărut, potrivit stirileprotv.ro.
Călugărul i-ar fi spus starețului Protifre că pleacă pentru că trebuie să se opereze și dus a fost. La rândul său, Părintele protosinghel Profirie Pescaru ar fi sunat la câteva unități medicale să afle informații despre starea de sănătate a acestuia, dar s-a dovedit că monahul nu a ajuns la niciun spital, potrivit unor surse.