Un incendiu a avut loc într-o comună din județul Botoșani, în noaptea de duminică spre luni. Două anexe dintr-o gospodărie din localitatea Viișoara au ars complet în urma unui incendiu izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui coșului de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.
Alarma a fost dată puțin după miezul nopții, de bătrânul, în vârstă de 88 de ani, care locuia într-una dintre anexe.
„La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și pompierii voluntari din Darabani și Viișoara, cu o autospecială cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că ardeau cele două anexe și exista pericolul de propagare a flăcărilor la casă. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit aproximativ două ore”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.