Polițiștii din Botoșani au efectuat, la sfârșitul acestei săptămâni, noi percheziții în cazul mașinii furate din curtea Serviciului Poliției Rutiere. Oamenii legii au răscolit casa fermierului Luigi Ionescu, sediul firmei acestuia și alte două locuințe, aparținând unor rude de-ale acestuia.
După percheziții, atât Luigi Ionescu, cât și cele două rude de-ale sale au fost ridicați și duși la audieri. Toți trei sunt cercetați într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, sustragere sau distrugere de probe, favorizarea infractorului, precum și conducere fără permis.
De asemenea, de la locuințe și sediul firmei au fost ridicate bunuri care prezintă interes în cauză.
Primele percheziții au avut loc pe 15 februarie
Polițiștii au făcut în acest dosar primele percheziții la locuința lui Luigi Ionescu pe 15 februarie. Botoșăneanul ar fi reușit să sustragă din parcarea Poliției Rutiere o mașină care a fost indisponibilizată în urma unor infracțiuni. El a mers în locul unde se afla mașina și cu altă cheie a reușit să o ia.
„Polițiștii botoșăneni s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe, ca urmare a faptului că un autoturism a fost sustras din zona în care se afla indisponibilizat. La data de 15 februarie a.c. a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Răchiți, fiind identificat autoturismul respectiv”, a afirmat atunci purtătorul de cuvânt al Poliției, Delia Nenișcu.
Potrivit acesteia, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale.
Totodată, au fost dispuse verificări prin intermediul Biroului Control Intern pentru clarificarea situației de fapt.
Se pare că perchezițiile sunt efectuate la locuința de pe raza comunei Răchiți a lui Luigi Ionescu, fermierul din Botoșani implicat în mai multe scandaluri cu Stațiunea Popăuți.