FOTO Accident pe drumul național Botoșani- Dorohoi. Au fost implicate două mașini în care se aflau 7 persoane

Un accident rutier a avut loc, sâmbătă, pe drumul național DN 29 B care leagă Botoșaniul de Dorohoi. În accident au fost implicate două mașini în care se aflau șapte persoane. Un bărbat care conducea un Volkswagen Polo, înmatriculat în județul Suceava. nu păstrează distanța regulamentară față de un autoturism Nissan Qashqai, înmatriculat în județul Iași, care rula în fața sa și intră în acesta.

Ambele mașini se deplasau dinspre Leorda spre Brăești, ciocnirea dintre ele având loc în pădurea de la Brăești. Șoferul Nissan-ului susține că, în timp ce rula spre Dorohoi, unde locuiește familia sa, a observat cum un Peugeot, condus de o tânără, iese din decor. În momentul respectiv, a frânat și a apăsat butonul de avarie, fiind lovit puternic de Wolkswagenul care circula în spatele său.

În Volkswagenul Polo se aflau patru muncitori, care se întorceau de pe un șantier, iar în Nissan-ul lovit în spate se afla șoferul, soția acestuia și un bebeluș de mai puțin de un an.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă ambele mașini au fost luate pe platformă.

Nici Peugeotul care ieșise în decor cu câteva zeci de secunde înainte nu a produs victime.

Tânăr de 19 ani, din județul Botoșani, reținut de polițiști. A fost prins de două ori, în aceeași zi, conducând fără permis și fiind sub influența alcoolului

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *