Un bărbat de 56 de ani a ales să încheie socotelile cu viața, spânzurându-se într-un parc din municipiul Botoșani. Descoperirea macabră a fost făcută de un locatar din zona Bucovina, care a văzut de pe geam cum în parcul din fața blocului în care locuia, atârnă un bărbat de un leagăn.
A sunat la 112, la fața locului fiind chemate cadrele medicale, care au constatat decesul omului. Totodată, au ajuns jandarmii, dar și polițiștii care au demarat o anchetă în acest caz pentru a afla identitatea celui care și-a luat viața.
Trupul neînsuflețit a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea autopsiei, iar oamenii legii fac cercetări pentru „ucidere din culpă”.
”Un echipaj de jandarmi s-a deplasat în zonă, pe la ora 7, în urma unui apel. Un locatar a vazut de pe geam cum atârna un bărbat în ștreang. Când a ajuns la fața locului, personalul medical a constatat că nu mai are ce să facă, cazul fiind preluat de poliție”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean.