Trei asocieri conduse de firme din Iași, Dorohoi și Roman au depus oferte în cadrul licitației pentru modernizarea Școlii Profesionale Speciale „Sfântul Stelian”. Proiectul Consiliului Județean Botoșani, în valoare de 3,7 milioane de euro, presupune: refacerea șarpantei, montarea de panouri fotovoltaice, anveloparea termică a întregii clădiri, înlocuirea geamurilor și a ușilor, realizarea încălzirii în pardoseală, înlocuirea rețelei de distribuție a căldurii, a centralei termice, a instalațiilor și obiectelor sanitare, a instalațiilor de iluminat și a celor de detecție și semnalizare în caz de incendiu. De asemenea, se va realiza amenajarea terenului, refacerea trotuarelor și a căilor de acces. Proiectul prevede și dotările specifice activității școlare.
„Sperăm ca deliberarea comisiei de achiziții să fie cât mai scurtă pentru ca în această primăvară să se realizeze proiectarea și să începem rapid lucrările de modernizare propriu-zise. Niciun efort nu este prea mare pentru a le asigura mediul propice dezvoltării copiilor cu nevoi speciale. Avem datoria de a le asigura cele mai adecvate condiții în școlile pe care le urmează, astfel încât să dobândească un minim de competențe profesionale care să-i ajute să se integreze mai bine în societate. Am promis modernizarea Școlii Speciale «Sfântul Stelian» și ne ținem de cuvânt”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
După adjudecarea licitației, două luni vor fi alocate pentru proiectare și 12 luni pentru execuția lucrărilor.
Clădirea Școlii Speciale „Sfântul Stelian” a fost construită în anii 1979-1980 și a fost inaugurată în 1981. De la darea în folosință, clădirea nu a beneficiat de lucrări de reabilitare.
Incendiu violent la Botoșani! Locuință distrusă complet după ce a luat foc
sau bagat sume imense la un liceu din județul Botoșani a fost renovat cu 10 milioane de euro, dar n-au mai avut bani și pentru un transformator… triste investiti cand e de furat iar orasul e peticit se baga bani ca la podul de la Neamt!
Speram ca la scoala copiilor cu nevoi speciale sa va abtineti sa mai luati spagi de la constructori. Adica toti banii sa fie folositi pentru lucrari, pentru dotari, exact cum este proiectul.