Falimentul Euroins nu ar trebui, teoretic, să afecteze prea mult pe cei mai bine de 2,5 milioane de clienți. Conform legii, polițele RCA ar urma să fie achitate de Fondul de Garantare, în cazul unui accident.
Euroins este a patra companie de asigurări care intră în insolvență în ultimii opt ani și al treilea lider de piață intrat în faliment după o decizie a ASF. Pe rând, au intrat în insolvență Astra, în 2015, Carpatica în 2016, City Insurance în 2021, iar acum Euroins.
Polița de asigurare RCA rămâne în continuare valabilă după falimentul Euroins, cel mai probabil pentru 90 de zile. Teoretic, în cazul unui accident, cei asigurați vor fi despăgubiți acum de către Fondul de Garantare a Asiguraților, dar pot exista situații în care polițele vor ajunge la masa credală, cum s-a întâmplat în cazul fostului lider al asigurărilor auto, City Insurance.
La falimentul City Insurance, în acest interval de 90 de zile, şoferii care şi-au cumpărat asigurări ce expirau ulterior perioadei au putut renunţa la ele, cerând să fie despăgubiţi de Fondul de Garantare.
Practic, în cazul falimentului unei companii de asigurări puteți denunța în orice moment polița și să încheiați una nouă la un alt asigurător autorizat.
Falimentul Euroins, la un an după prăbușirea fostului lider, City Insurance
ASF a anunțat vineri retragerea autorizației de funcționare pentru Euroins, cel mai mare asigurător auto din România, cu peste 2,5 milioane de clienți. Falimentul Euroins survine la un an după ce și fostul lider al pieței RCA, City Insurance, a avut aceeași soartă.
Euroins avea nevoie de 2,19 miliarde de lei pentru a fi solvabilă, iar pentru acoperirea MCR avea nevoie de fonduri în cuantum de 1,75 miliarde lei, a precizat ASF.
”Decizia Consiliului ASF se bazează pe o amplă analiză a situației Euroins România. În acest sens, menționăm faptul că, începând cu anul 2020, Euroins a făcut obiectul unor acțiuni intense de control care au avut drept rezultat evidențierea situației reale a societății. Între februarie 2020 și ianuarie 2023, Autoritatea a aplicat Euroins 26 de sancțiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei, rezultate din 17 acțiuni de control. Toate sancțiunile aplicate de ASF societății Euroins România au fost confirmate, pe fond sau definitiv, de instanțele de judecată cărora societatea li s-a adresat în contestarea măsurilor”, a mai transmis ASF.
Sursa: StirilePROTV