Membrii „Safe rescue for dogs” – ONG din Marea Britanie, au fost invitații primarului Cosmin Andrei la o ședință de lucru la Primăria Municipiului Botoșani, pentru a discuta despre gestionarea câinilor comuhitari.
Discuțiile s-au axat pe identificarea celor mai bune soluții pentru gestionarea situației, cei prezenți în sală ajungând la concluzia că sterilizarea este singura soluție”.
Primarul Cosmin Andrei a punctat faptul că sterilizarea ar trebui realizată nu doar în cazul câinilor fără adăpost ci și a celor cu stăpân.
„Stăpânii trebuie să înțeleagă că au responsabilități din momentul în care aleg să dețină un animal de companie”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Edilul botoșănean a ținut să mulțumească reprezentanților ONG-ului din Marea Britanie pentru sprijinul acordat.
„Cu ajutorul dumnealor, putem să avem grijă de animalele din padoc, fără a fi nevoiți să recurgem la eutanasiere”, a conchis primarul Cosmin Andrei.
În lunga perioadă de colaborare cu „Safe rescue for dogs”, anual au fost adoptați în medie 100 de câini. Acum, aceștia au achiziționat plasă bordurată și dublează gardurile dintre boxele câinilor găzduiți în padoc, pentru un plus de siguranță al animalelor. Același ONG va susține și o campanie de sterilizare gratuită a patrupedelor, la două cabinete medicale veterinare partenere. În prezent, în padocul municipal sunt adăpostiți 760 de câini, capacitatea totală fiind de 960 de locuri, informează printr-un comunicat Primăria Botoșani.