Două persoane din Botoșani și cinci din Bacău sunt suspectate că au încheiat în fals 52 de contracte cu un operator de telefonie mobilă, pretinzând că sunt reprezentanţii unor firme, pentru a obţine echipamente și dispozitive de telefonie mobilă.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au pus în aplicare 9 mandate de percheziţie domiciliară, şapte în judeţul Bacău şi două în judeţul Botoşani, la persoane bănuite de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, falsificare de instrumente oficiale şi folosirea instrumentelor false. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 50.000 de euro.
Sunt 68 de infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, falsificare de instrumente oficiale şi folosirea instrumentelor false.
„În fapt, în cursul anului 2022, mai multe persoane, pretinzând că sunt reprezentanţii unor societăţi comerciale, ar fi încheiat în fals, 52 de contracte de prestări servicii la distanţă, în numele unor persoane juridice, cu un operator de telefonie mobilă, în complicitate cu angajaţi ai acestuia şi un consilier juridic, în scopul obţinerii unor dispozitive şi echipamente de telefonie mobilă”, au precizat reprezentanții IPJ Bacău.
Percheziţiile au fost efectuate în baza mandatelor emise de Judecătoria Bacău, în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, şi au vizat descoperirea şi ridicarea mijloacelor materiale de probă, precum ar fi înscrisuri, echipamente informatice, mijloace de stocare electronice, evidenţe extracontabile şi bani.
Totodată, au fost puse în executare 9 mandate de aducere, 9 persoane fiind duse la sediul poliţiei, pentru audieri.