50 de sancțiuni date de jandarmii botoșăneni, la sfârșitul săptămânii. Cele mai multe, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice

La finalul săptămânii trecute, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a intensificat misiunile executate pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, fiind desfășurate atât acțiuni punctuale specifice, cât și acțiuni în cooperare cu efective de poliție, în sistem integrat.
Jandarmii botoșăneni au aplicat aproximativ 50 de sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, care au însumat amenzi în valoare totală de peste 11000 de lei.

În același interval de timp, jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de deținere de droguri și au acordat sprijin la constatarea a trei infracțiuni în cadrul echipajelor mixte polițist-jandarm (furt, tâlhărie, distrugere).
De asemenea, au fost luate măsuri legale și împotriva persoanelor care fumau în spații publice închise sau în cazul celor care au alertat nejustificat autoritățile prin apelarea numărului unic de urgență 112.

Aducem la cunoștința cetățenilor că alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2000 de lei la 4000 de lei sau cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activități în folosul comunității. Săvârșirea din nou a contravenției în interval de un an de la aplicarea primei sancțiuni dublează valoarea minimă și maximă a amenzii, precum și numărul de ore de activități prestate”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani.

Tot în acest sfârșit de săptămână, jandarmii au acționat pentru protejarea resurselor acvatice vii, împreună cu lucrători din cadrul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani, dar și pentru verificarea respectării legislației silvice și circulației materialului lemnos, în cooperare cu reprezentanții Direcției Silvice Botoșani. Efectivele de ordine publică au intervenit în mod operativ și la cele 26 de solicitări primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în cadrul echipajelor mixte polițist-jandarm, fiind luate măsurile necesare potrivit competențelor legale pentru soluționarea sesizărilor primite de la cetățeni, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Jandarmi Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *