Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a 27 de persoane, 13 lucrători vamali și 14 agenți ai poliției de frontieră care își desfășurau activitatea în birourile vamale și punctele de frontieră din localitățile Albița, Oancea, Sculeni, Stânca-Costești, Iași și Borș, în dosarul privind comiterea unor infracțiuni de luare de mită și trafic de influență, comise în formă simplă și continuată.
Potrivit unui comunicat transmis de DNA, în perioada 01 iulie 2021 – 12 septembrie 2022, inculpații, în calitate de lucrători vamali și polițiști de frontieră, în mod repetat, ar fi pretins și primit sume de bani cuprinse între 20 și 250 euro, de la persoane care efectuau activități de transport călători sau de mărfuri dinspre Republica Moldova în țări ale Uniunii Europene și invers.
”În schimbul banilor primiți cu titlu de mită, inculpații și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că ar fi favorizat trecerea persoanelor și/sau coletelor respective fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la transportul anumitor cantități de mărfuri/produse accizabile sau pentru nerespectarea perioadelor de ședere în Uniunea Europeană de către cetățeni extra-comunitari. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii”, susțin anchetatorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
”Anterior, la data de 27 februarie 2023, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu un inculpat, la data faptei lucrător vamal în cadrul Direcției Regionale Vamale Galați – Biroul Vamal de Frontieră Oancea, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 (trei) ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea unor drepturi. Activitățile descrise au fost desfășurate în cadrul unei acțiuni în coordonare cu autorități judiciare din Republica Moldova, beneficiind de sprijinul Eurojust (agenție a Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală). De asemenea, procurorii anticorupție au mai beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și a IGPR – Direcția de Operațiuni Speciale”, mai precizează DNA.