Un bărbat reținut după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, de două ori, în aceeași noapte. Sâmbătă, 11 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani-Biroul Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Poliție Județean.
Din cercetări, a rezultat faptul că acesta, în noaptea de 11 spre 12 martie a.c., a fost depistat de polițiștii rutieri, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe Bulevardul Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani, fiind sub influența alcoolului.
”Acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, totodată, fiindu-i reținut permisul de conducere. Ulterior, în aceeași noapte, bărbatul a fost depistat, din nou, conducând autoturismul, pe strada Marchian, de această dată, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Nenișcu.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.