Fetiţă de doi ani în spital după ce a fost lovită de o căruţă

Vineri seară, în jurul orei 21.15,  în timp ce conducea un atelaj hipo  pe un drum sătesc din localitatea Prăjeni, comuna Prăjeni, Alexandru T. de 17 ani, din localitate, a acroşat-o cu  partea din faţă a atelajului pe minora V. D. de 2 ani, care se afla pe partea carosabilă, nesupravegheată.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a minorei, care a fost transportată şi  internată la Spitalul de Pediatrie Botoşani.

Conducătorul atelajului hipo a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vedera stabilirii alcoolemiei.

Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *