Indivizii care au luat la bătaie un taximetrist din Botoșani, identificați de Poliție. Sunt tată și fiu

Indivizii care au luat la bătaie, duminică, un taximetrist din Botoșani au fost identificați de Poliție și au fost chemați la audieri. Cei doi sunt tată și fiu și la momentul respectiv erau împreună cu iubita bărbatului tânăr.

Tânărul și iubita lui ar fi încercat să traverseze strada Săvenilor printr-un loc nepermis, iar tatăl tânărului, care se afla pe trotuar, a reacționat că taximetrist cu a oprit, aruncând cu ceva în geam. Botoșăneanul care conducea taxiul a oprit mașina pentru a cere explicații cu privire la gestul respectiv, iar în acel moment bărbatul de 56 de ani și fiul său au sărit la bătaie.

Știrea inițială

Un taximetrist din municipiul Botoșani a fost luat, duminică, la bătaie pentru că nu ar fi acordat prioritate unor pietoni. Incidentul s-a petrecut în cartierul Parcul Tineretului, iar după ce a fost agresat taximetristul a sunat de urgență la 112, cerând intervenția polițiștilor.

Taximetristul trecea prin fața magazinului Profi de pe strada Săvenilor, iar în zonă se aflau doi bărbați care susțin că ar fi vrut să traverseze strada și că mașina era să dea peste ei. Din imagini se vede clar cu cei doi îl lovesc pe șoferul de taxi și la un moment dat îi pun piedică și îl doboară pe asfalt. Botoșăneanul a reușit să se ridice și să gestioneze conflictul, astfel încât agresorii s-au retras.

Poliția a înregistrat cazul și face cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.

FOTO! Accident grav, noaptea trecută, în județul Botoșani. Mașină făcută zob; un bărbat a ajuns la spital

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *