Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, noaptea trecută, pe raza localității Năstase, comuna Mihălășeni. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, care a lovit violent un stâlp de electricitate.
”La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, dar și o ambulanță aparținând SAJ. Aceștia au găsit autoturismul în afara părții carosabile. Conducătorul auto a ieșit sigur din mașină. Acesta era conștient și cooperant și a fost preluat de echipajul SAJ, fiind transportat la spital”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului