Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a prezentat la control un permis de conducere cu însemnele autorităţilor române, care era fals, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.
În data de 09 martie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Dorohoi au oprit în localitatea Poiana, judeţul Botoşani, un cetăţean român, în vârstă de 60 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în România.
Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografia acestuia, care a trezit suspiciuni poliţiştilor de frontieră în ceea ce priveşte autenticitatea.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals, iar bărbatul nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere prin intermediul unui cunoscut, contra sumei de 4.000 de euro.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals, uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.