Se dau până la 20.000 de lei de persoană! Cine poate primi banii de la Guvern

Aplicaţia pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, destinată persoanelor fizice, ar putea intra în funcțiune la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, a anunţat, joi, 9 martie, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos (UDMR).

Au crescut toate bugetele care vizează reducerea emisiilor de carbon

„Atât din perspectiva producerii energiei verzi, cât şi din perspectiva reducerii emisiilor de carbon, programele finanţate de Administraţia Fondului pentru Mediu sunt foarte importante. Au crescut, în general, toate bugetele aferente programelor care vizează reducerea emisiilor de carbon.

Vorbim aici de programele care vizează creşterea eficienţei energetice în locuinţe, în administraţia publică, creşterea capacităţii de producere a energiei electrice pentru consum propriu, care se adresează consumatorilor, creşterea bugetelor pentru autoturismele verzi, adică pentru maşinile electrice şi pentru celelalte programe care vizează, de asemenea, crearea unui mediu mai sănătos, mai sustenabil în privinţa sau în perspectiva reducerii emisiilor de carbon.

Bugetul aprobat astăzi de Guvern, pentru anul 2023, al Administraţiei Fondului pentru Mediu vizează foarte multe programe. Programul care este cel mai aşteptat acum este cel pentru fotovoltaice pentru cetăţeni. Aici vorbim de un buget, la prima aprobare, de peste două miliarde de lei. Ne aşteptăm ca la rectificarea din vară să putem completa acest buget cu fonduri europene şi fonduri de la AFM, până la cel puţin 3 miliarde de lei. Aceasta este ţinta noastră pentru 2023″, a declarat Tanczos.

Oficialul a precizat că, prin bugetul alocat, se vor putea instala panouri fotovoltaice „pe cel puţin 80.000 de case”.

„Programul prevede posibilitatea instalării acestor sisteme de panouri fotovoltaice pe cel puţin 80.000 de case, în această primă fază, urmând să completăm bugetul la rectificare. Ne propunem ca înscrierea instalatorilor care pot realiza aceste lucrări în program să înceapă într-un termen de 8-10 zile. În paralel cu înscrierea acestor instalatori în program, deschidem aplicaţia pentru persoanele fizice la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie, în funcţie de numărul instalatorilor şi în funcţie de derularea acelei prime etape.

Aşa cum am spus, bugetul de două miliarde de lei vizează persoanele fizice, dar anul acesta am deschis posibilitatea finanţării şi pentru acele ONG-uri şi unităţi de cult care oferă servicii sociale, acele entităţi care, de exemplu, oferă serviciile sociale în programele naţionale de copii care sunt cazaţi în aceste unităţi locative.

Până acum aceste entităţi n-au beneficiat de nicio finanţare. Criza energetică a afectat inclusiv acest sector şi cred că este foarte important ca, în colaborare cu Ministerul Muncii şi cu celelalte ministere, să vizăm şi acele sectoare care n-au fost avute în vedere până acum”, a subliniat ministrul Mediului.

Conform datelor Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), publicate la sfârșitul anului 2022, toate dosarele depuse în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice au fost analizate. Respectiv, în urma şedinţei Comitetului de Avizare din data de 29 decembrie 2022, au fost publicate pe site-ul instituţiei încă 5.445 dosare de finanţare aprobate.

Prin programul respectiv, beneficiarii obţin o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, limita maximă fiind 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3 kW.

Sursa: Capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *