Un polițist din Botoșani a fost condamnat pentru purtare abuzivă, după ce a lovit cu bastonul doi bărbați pe care îi ancheta. Este vorba de Aurel Zvîncu, care în 2018 a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă.
Potrivit anchetatorilor, pe 28 aprilie 2017, în calitate de agent de poliţie, botoșăneanul a intervenit pentru aplanarea unui scandal la domiciliu, împrejurare în care, în afara procedurii regulamentare, a agresat cu bastonul din dotare persoana care a provocat scandalul, numitul C.D., provocându-i leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat 6-8 zile îngrijiri medicale.
De asemenea, pe 24 iunie 2017, fiind solicitat să intervină, în calitate de agent de poliţie, la un alt scandal la domiciliu, același polițist, în afara procedurii regulamentare, a agresat cu bastonul din dotare persoana care a provocat scandalul, numitul P.N., provocându-i leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat 40-50 zile îngrijiri medicale.
Pentru faptele sale, Aurel Zvîncu, care între timp a plecat din Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, a primit doi ani și zece luni de închisoare și a primit interdicția de a mai profesa ca polițist. Condamnarea este definitivă, ea fiind pronunțată, joi, de Curtea de Apel Suceava.
Solutia pe scurt:
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Zvîncu Aurel împotriva sentinţei penale nr. 457 din data de 29.04.2021, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosar nr. 6381/193/2018. În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani împotriva aceleiaşi sentinţe. Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi în rejudecare: Înlătură din sentinţa penală dispoziţia de aplicare a art. 45 alin. 3,5 Cod penal (de contopire a pedepselor complementare și accesorii stabilite în sarcina inculpatului).
În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe lângă fiecare dintre pedepsele principale stabilite pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin. 1,2 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 Cod penal, şi interzicerea exercitării dreptului de a mai ocupa funcţia ori de a mai exercita profesia de agent de poliţie, prev. de art. 66 alin. 1 lit. g Cod penal, pe o durată de 2 (doi) ani. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare dintre pedepsele principale stabilite pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin. 1,2 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 Cod penal, şi interzicerea exercitării dreptului de a mai ocupa funcţia ori de a mai exercita profesia de agent de poliţie, prev. de art. 66 alin. 1 lit. g Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorității de stat şi dreptului de a ocupa funcţia ori de a exercita profesia de agent de poliţie, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,g Cod penal, pe o durată de 2 (doi) ani, ce se va executa, potrivit art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal coroborat cu art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorită?ii de stat şi dreptului de a ocupa funcţia ori de a exercita profesia de agent de poliţie, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,g Cod penal. În baza disp. art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune condamnatului Zvîncu Aurel să execute următoarea obligaţie: să frecventeze 2 (două) dintre programele (în loc de „unul sau mai multe programe”) de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, celelalte cheltuieli judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava a sumei de 942 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat. Definitivă. Pronunţată azi 09.03.2023, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
FOTO & VIDEO Tragedie! Un botoșănean a murit după ce a căzut în gol în casa liftului