Un șofer a fost oprit pentru control pe un drum din județul Botoșani și s-a ales cu dosar penal. Joi, 9 martie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Concești, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.