O persoană căzută în fața unui magazin de pe strada Primăverii, din municipiul Botoșani, a fost dusă de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Botoșani pentru îngrijiri medicale. Totul s-a petrecut luni. Cei care au cerut ajutor medical au fost polițiștii locali, care au găsit-o pe trotuar. Aceasta figura în baza de date ca fiind persoană fără adăpost.
„Patrula poliției locale a observat o persoană căzută pe trotuar și apropiindu-se, polițiștii locali au constatat că persoană figurează în baza de date a persoanelor fără adăpost. Întrucât la solicitarea de a se legitima persoana nu a reacționat, a fost solicitat sprijin prin apel la Serviciul de Urgență 112. Imediat la fața locului a venit un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță, care a preluat persoana și a condus-o la U.P.U Botoșani pentru îngrijiri de specialitate”, precizează reprezentanții Poliției Locale.
O femeie a stat aproape o oră pe trotuar fără să fie ajutată
Un caz scandalos a fost făcut public recent pe rețelele de socializare. O femeie a stat aproape o oră în agonie pe un trotuar din municipiul Botoșani, fără ca vreunul dintre trecători să o ajute. Totul s-a petrecut, potrivit fiicei femeii, vineri seară, pe strada Octav Onicescu. „În ce lume trăim?”, se întreabă dezamăgită, fiica femeii.
„A alunecat sau s-a impiedicat sau a ametit, nici ea nu isi aduce aminte si a cazut pe zona de langa trotuar, nemaiputand sa se ridice. Mai bine de 1 ora a stat acolo, cazuta si in agonie, au trecut pe langa ea zeci de oameni insa nimeni nu s-a deranjat sa o intrebe macar daca este bine. Ba chiar a auzit printre trecatori bombanind ca „este beata”. Mama mea nu consuma alcool niciodata. Mama este o fire timida si nu a indraznit sa ceara ajutor, ci pur si simplu se uita la oameni poate/poate o ajuta cineva. Telefonul ii era sarit la cativa metri deci si posibilitatea de a ma suna era zero. Nu vreau sa ma gandesc ce se intampla daca ramanea pesre noapte acolo. Cum este posibil, oameni buni, sa se treaca pe langa un om si nimeni nici macar sa nu il intrebe daca este bine? Si nu a trecut un om ci zeci, poate sute de oameni, intr-o zona circulata”, a povestit Diana.
Spre norocul femeii, prin zonă a trecut o angajată a Spitalului Județean Botoșani, Petronela Pintilie, care a coborât din mașină, a mers la femeie, a ajutat-o să se ridice, apoi a dus-o acasă.
„Norocul mamei a fost o doamna, care este o mana de om dar care a coborat din masina si a mers acolo unde era mama, nu stiu cum a reusit sa o ridice singura pentru ca la fel treceau persoane de gheata care nu schitau niciun gest, a urcat o in masina proprie, a mers apoi si i-a cautat telefonul si mi-a adus-o pe mama acasa la mine (mama nu a vrut sub nicio forma sa mearga la spital atunci), la 8 km de oras, murdare de noroi ambele, mama cum a incercat sa se ridice, doamna (care nu cred ca are mai mult de 50 kg) cum a carat-o pe mama, a plecat apoi fara sa accepte nici macar sa ii platesc contravaloarea carburantului. Facand o statistica, din zeci sau sute de oameni, doar unul este om? In ce lume traim? Cum sa treci pe langa un om fara sa il intrebi macar daca este bine? Am ajuns sa scriem zilnic despre animale abandonate, dar sa nu ne pese de oameni?”, mai spune Diana.
Aceasta a ținut să mulțumească în mod public femeii pentru că i-a ajutat mama.
„Nu a vrut sa imi spuna nici macar cum se numeste, considerand ca „binele se face in tacere si ca Dumnezeu este cel care vede tot, parerile oamenilor fiind mai putin importante”. Intr-adevar nu conteaza parerile oamenilor insa eu asta simt nevoia sa fac”, a spus Diana.
La rândul său, angajata Spitalului Județean consideră că gestul său este unul normal, care ar trebui făcut de toată lumea când cineva are nevoie de ajutor.
„Am facut ceea ce trebuia, nu consider ca merit atat de multe felicitari, ci consider ca asta trebuie sa fie normalul pe care sa-l faca fiecare dintre noi”, a spus Petronela.