Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au organizat, duminică, o acțiune, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor și pentru prevenirea activităților de comerț ilicit.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 20 de persoane, au fost controlate 10 autovehicule și au fost verificați 4 agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, dintre care, 4 sancțiuni, în valoare de 1.200 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.