Societatea comercială Aquaterm SRL Botoșani este prima mare societate din Botoșani care iese din insolvență. După patru ani și jumătate de administrare socială, Tribunalul Botoșani s-a pronunțat definitiv cu privire la închiderea procedurii de insolvență deschisă pe 4 aprilie 2018 în cazul Aquaterm. În aceste condiții, firma patronată de Cristian Alexuc și Florin Todirică poate participa la orice licitație publică, fără a avea vreo îngrădire legală sau vreo temere privind executarea lucrărilor.
„Admite cererea. Dispune închiderea procedurii de reorganizare a debitoarei Aquaterm SRL ca urmare a îndeplinirii planului de reorganizare şi continuarea activităţii. În temeiul art. 180 din Legea nr. 85/2014, descarcă administratorul judiciar CII Ioniceanu Mihaela de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. În temeiul art. 179 din Legea nr. 85/2014, dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, administratorului special, creditorilor, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare prin BPI, cererea urmând a se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în soluția pe scurt a Tribunalului Botoșani rămasă definitivă pe 9 decembrie 2022.
De la ce a pornit totul
Insolvența societății Aquaterm a fost generată de derularea defectuoasă a unui contract încheiat cu societatea comercială Nova Apaserv SA privind înființarea unei rețele de apă și canalizare în comunele Vorona și Tudora. Pentru că proiectul avea deficiențe, Aquaterm nu a putut să îl implementeze la costurile contractate, de 48 de milioane de lei. Nova Apaserv a refuzat, la acea vreme, ajustarea prețurilor, astfel încât Aquaterm a fost nevoită să solicite procedura insolvenței.
Ulterior, cele două societăți s-au judecat, câștig de cauză având Aquaterm SRL, care a avut de încasat de la operatorul de apă nu mai puțin de 7,2 de milioane de lei. Procesul s-a derulat, potrivit contractului dintre ele, la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României și a fost deschis de societatea Aquaterm.
Pentru recuperarea banilor, Aquaterm a apelat la executorul judecătoresc, care a declanșat acțiuni de executare silită a Nova Apaserv SA. Ulterior, între Aquaterm și Nova Apaserv a intervenit un grafic de eșalonare a datoriei, care a fost dus la îndeplinire.
Recuperarea banilor de la Nova Apaserv și activitățile curente aducătoare de venit au permit Aquaterm să achite toate obligațiile sale către furnizori, astfel încât în timpul procedurii insolvenței toate persoanele fizice și juridice înscrise la masa credală au intrat în posesia banilor care li se cuveneau.