Casa unei familii din localitatea Stâncești, a fost în pericol, în această după-amiază, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum. Când a observat flăcările, proprietara a cerut ajutorul pompierilor.
”La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Pompierii militari au constatat faptul că ardeau aproximativ 15 metri pătrați din acoperișul casei și au acționat rapid astfel încât pagubele să fie cât mai mici”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza coșului de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.