Un botoșănean a fost capturat de polițiști și dus direct la închisoare. Vineri, 3 martie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au reușit identificarea unui bărbat, de 42 de ani, din comuna Albești, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de corupere sexuală a minorilor.
Bărbatul a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării, susțin reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Solutia pe scurt:
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Clim Mihai-Marius împotriva sentinţei penale nr. 426 din data de 21.04.2022 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 12582/193/2020. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă pe apelantul inculpat să plătească statului suma de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani împotriva sentinţei penale nr. 426 din data de 21.04.2022 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 12582/193/2020. Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu – av. Munteanu Roxana în cuantum de 1530 de lei rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondul MJR în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată, azi, 03.03.2023, prin punerea hotărârii la dispoziţie, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.405 alin.1 teza finală Cod procedură penală.
Document: Hotarâre 360/2023 03.03.2023