Un produs, care conține o substanță cancerigenă, a fost retras din magazinele din România. Este vorba despre un sortiment de chipsuri, care a fost retras de pe rafturile magazinelor, după ce s-a descoperit că sunt contaminate cu o substanță extrem de periculoasă pentru sănătate.
Chipsurile „Go Pure” care aveau lot de expirare 15 şi 22 aprilie 2023 au fost scoase din supermarketuri. Potrivit ANSVSA, s-a decis acest lucru ca urmare a depășirii valorilor admise ale acrilamidei.
Cei care au cumpărat acest lot de chipsuri sunt sfătuiți să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze în magazin, precizează sursa citată.
Acrilamida este o substanță posibil cancerigenă, care se găsește mai ales în preparatele prăjite, cum ar fi cartofii sau anumite produse de patiserie.