Străzile Zimbrului, Izvoarelor și Vâlcelei au intrat în reabilitare. Valoarea proiectului este de 5,7 milioane de lei, fondurile fiind asigurate prin Programul Operațional Regional „Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban”, contract semnat prin Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), transmite printr-un comunicat Primăria Botoșani.
„Anul 2023 va fi un an al asfaltărilor. Am promis botoșănenilor că voi aduce asfalt pe străzile din oraș și iată că această promisiune va fi îndeplinită. Pe lângă șantierul de pe cele 3 tronsoane, sunt deschise lucrări de reabilitare și pe Doboșari, Nicolae Sofian, Smârdan precum și pe cele 10 străzi din Cvartalul 1”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Multumim domnule primar ca v-ati gandit la strazile noastre uitate. Speram ca si constructorul sa-si dea toata silinta sa iasa lucrari bune. Iar inginerii de la primarie, dirigintii de santier, inspectorii de la IGS sa va informeze privind bunul mers al lucrarilor.