Structura anului școlar 2023-2024 se schimbă iar, a anunţat ministrul Educației, Ligia Deca, cea care spune că s-a răzgândit în privința vacanței de Paște din 2024.
„Probabil într-un timp scurt, săptămâna viitoare, vom da un ordin de ministru în așa fel încât vacanța școlară să se suprapună peste Paștele Ortodox”, a precizat ministrul Educaţiei.
Astfel, elevii vor avea vacanță de primăvară în perioada de 1 mai și Paștele ortodox.
„Anul acesta vacanțele răman așa cum au fost anunțate, deci nu există nicio modificare. Vacanța de primăvară este în perioada Paștelui Ortodox.
Vacanța de vară este așa cum era prevăzut. Nu există nicio schimbare, există predicitibilitate. Aș dori să liniștesc pe această cale părinții care au apucat să-și achiziționeze pachete turistice, care au deja planuri cu copiii lor.
Pentru anul școlar viitor, 2023–2024, ordinul de ministru care prevede structura anului școlar a fost discutat cu actorii în Educație.
Anul 2024 este unul atipic în sensul în care zilele libere de Paște sunt foarte aproape zilelor de 1 mai.
Ligia Deca: „Probabil săptămâna viitoare, vom emite ordinul de ministru ca vacanța să se suprapună peste Paștele ortodox”
Concret, 1 mai – miercuri este o zi liberă -, urmează 2 mai, în care probabil se va face punte, 3 mai este Vinerea Mare, sâmbătă liber, duminică – Paște, luni – a doua zi de Paște, iar marți, 7 mai, este a treia zi de Paște și este o zi liberă conform contractului colectiv de muncă în Educație.
Asta însemnă cu sunt șapte zile libere grupate prin prisma zilelor pe care oricum le avem conform prevederilor legale.
A fost această solicitare ca să suprapunem această vacanță școlară de Paște peste această perioadă și să mai dăm liber lunea și martea înainte de 1 mai.
Noi luăm în considerare aceste solicitări și probabil în scurt timp, probabil săptămâna viitoare, vom emite ordinul de ministru în așa fel încât vacanța școlară să se suprapună peste Paștele ortodox. Oricum copiii erau acasă de Paște cu familiile lor”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, potrivit romaniatv.net.
Structura anului școlar 2023–2024, anunțată inițial. Nu exista vacanță de Paște 2024
Modulul 1 – de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023
Vacanţa 1 – de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023
Modulul 2 – de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023
Vacanţa 2 – de sâmbătă, 23 decembrie 2023 până duminică, 7 ianuarie 2024
Modulul 3 – de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ
Vacanța 3 – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024
Modulul 4 – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene / al municipiului București, după caz, până vineri, 12 aprilie 2024
Vacanţa 4 – de sâmbătă, 13 aprilie 2024 până duminică, 21 aprilie 2024
Modulul 5 – de luni, 22 aprilie 2024 până vineri, 21 iunie 2024
Vacanţa 5 – de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.
Anterior, ministrul Educației, Ligia Deca, spunea că vacanța dintre modulele 4 și 5 în anul școlar 2023 – 2024 a fost aleasă între cele două Sărbători Pascale din „egalitate de tratament între confesiuni”, și pentru „echilibrarea modulelor din punct de vedere pedagogic”, potrivit Antena 3 CNN