Apa va fi din nou întreruptă luni şi marţi

Reprezentanţii Nova Apaserv anunţă că apa va fi oprită din nou, datorită unor lucrări derulate de Hidroconstrucţia. Astfel, pentru finalizarea lucrărilor executate prin programul ISPA în număr de peste 100 de conexiuni, de către Hidroconstrucţia, este necesară sistarea furnizării apei,  după un program stabilit de societatea Nova Apaserv astfel încât sistările să afecteze un număr cât mai mic de botoșăneni, se precizează într-un comunicat al operatorului de apă.

Astfel, pentru luni, 6 iunie, între orele 8-16 se va opri furnizarea apei în zona cuprinsă între Rompetrol (Calea Națională), Teatrul de Păpuși ”Vasilache”, Bariera Sulița (str.I.C.Brătianu) și Bariera Tulbureni. Vor fi afectați de scăderea presiunii sau lipsa apei locuitorii din zona de case situate pe străzile: Petru Rareș, Pușkin, Victoriei, Iuliu Maniu, Petru Maior, I.Creangă, I.L.Caragiale, Alexandru cel Bun, Dragoș Vodă, Mărăști, Nucilor, Maramureș, Armeană, Pod de Piatră, Vasile Lupu, Liliacului, Ghiocei, Austrului, Caisului, Zefirului Porumbelului, Furtunii, Verona, Lalelelor, Tunari, Grăniceri.          

            Pentru marți, 7 iunie în același înterval orar 8-16 se vor executa lucrări care necesită sistarea apei în zona centrală a municipiului Botoșani, respectiv în cartierul Marchian, cuprins în careul de străzi Cuza Vodă, Unirii, Marchian și B-dul M. Eminescu.

Rugăm utilizatorii să-și asigure rezervele necesare de apă și să manifeste înțelegere, pentru care le mulțumim, se mai spune în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *