Ministrul Agriculturii, Petre Daea, prezent, joi, la Botoșani, a fost întrebat de un apicultor de ce se vorbește în Programul Național strategic despre îmbunătățirea calității mierii în condițiile în care în magazine se regăsește glucoza vândută cu eticheta de „miere de albine”.
„Dacă în Programul Național Strategic spune îmbunătățirea calității mierii, de ce găsim în supermarketuri miere- glucoză industrială la prețul de 3 lei cu etichetă de miere de albine? Atunci calitatea mea n-o pot valorifica”, a spus apicultorul.
Ministrul a dat asigurări că nu se va mai întâmpla acest lucru deoarece, în câteva luni, se va modifica legislația Uniunii Europene în favoarea apicultorilor.
„Cât de curând nu se va mai întâmpla asta. La Comisia Europeană, și eu v-am spus la consiliul de miniștri, modificăm legislația în domeniu în așa fel încât pe piață să nu ne mai întâlnim cu făcături”, a fost răspunsul ministrului.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a ajuns, joi, la Botoșani. Acesta s-a întâlnit cu primarii și fermierii, din județ, dar și cu oficialitățile județului și parlamentari.
Conferința organizată în cadrul campaniei „Caravana cunoașterii în agricultură”, prin care sunt diseminate informațiile necesare pentru accesarea fondurilor europene, are loc la Hotelul „Rapsodia” din municipiul Botoșani, în Sala „Mihai Eminescu”.
Programul se remarcă prin creșterea ambițiilor legate de bunăstarea animalelor, un grad pronunțat de flexibilitate în stabilirea regulilor de eligibilitate și extinderea sectoarelor pentru care se acordă finanțare.